Care sunt functionalitatile cheie ale unei platforme LMS?

Într-un articol precedent vă spuneam cum contribuie un sistem LMS la dezvoltarea companiei. De aceasta dată dorim să vă prezentăm exemple concrete legate de ce ar trebuie să conţină o platformă de e-learning care să fie cu adevărat utilă pentru orice companie.
O platforma e-learning eficientă ar trebui:
- Să aibă posibilitatea de înregistra complet istoricul de învăţare al fiecărui cursant, indiferent că a făcut un curs online, la sala sau a participat la orice alt tip de eveniment, intern sau extern de învăţare.
Datele legate de istoricul de învăţare sunt esenţiale pe termen mediu şi lung pentru a calcula rentabilitatea investiţiei în programele de training al angajaţilor. Din păcate, sunt încă multe companii care strâng aceste informaţii cu ajutorul excel-ului sau a unor softuri ce nu sunt legate direct de platforma e-learning.
- Să permită segmentarea în detaliu a utilizatorilor în funcţie de cât mai multe aspecte: funcţie şi ierahie în organizaţie, vârstă, localizare în teritoriu, senioritate, limba etc.
Acest instrument vă permite să alocați automat resurse de învăţare şi să monitorizați activităţile doar pentru o categorie sau altă, în funcţie de segmentul de utilizatori pe care-l urmăriți.
- Să permită integrarea cu alte sisteme de resurse umane, pentru actualizarea automată a datelor utilizatorilor şi introducerea de noi utilizatori în platforma de e-learning.
Această opţiune este una din cele mai utile caracteristici ale unei platforme de e-learning pentru că permite organizaţiei automatizarea procesului de înrolare a angajaţilor şi a colaboratorilor în procesul de învăţare.
Vom continua în următoarele articole să vă prezentăm şi alte instrumente pe care trebuie să le aibă o platformă de e-learning pentru a fi cu adevărat eficientă pentru companie.